poveste love – comedy
Am început să scriu o carte. Nu, nu e despre vremurile de căcat pe care le trăim, nu e nici desper soluţii la vieţile noastre de mizerie. M-am hotărît să scriu ceva vesel. Şi, culmea, e o carte despre o zi din viaţa unei fete, Ana Damian, povestită chiar de ea. De ce am ales să vorbesc în numele unei fete? Pentru că în numele băieţilor vorbesc destui. Este o poveste gen love-comedy şi vă dau mai jos un paragraf, să-mi spuneţi ce părere aveţi ( stilul, limbajul, etc. )
Ana Damian povesteşte:
“Ea e Cristina. E colega mea de la biroul de vis a vis. Se ocupă de clienţi persoane juridice, ca si mine. Nu cred că are peste un metru şi cincizeci şi cinci de centimetri, dar are nişte sîni cît pentru două ca ea. Ştie şi ea asta şi de aceea vine la serviciu cu nişte decolteuri adînci de zici că s-au mutat la ea pe piept cheile Dîmboviţei. Din cînd în cînd tronează deasupra peisajului cîte un medalion sau o cruciuliţă, alese special de mici dimensiuni ca să nu abată mult privirea de la frumuseţile naturale. N-am ştiut niciodată dacă să-mi placă sau nu sînii ei. Dacă aş fi bărbat, cu siguranţă că n-aş mai înţelege nimic din ceea ce-mi explică ea despre intrările şi ieşirile de bani din cont. ( Da, cred că ăsta e motivul pentru care mulţi clienţi preferă s-o sune să le dea informaţiile necesare, decît să vină faţă în faţă cu ea. ) Dar aşa, fiind femeie, nu pot decît, cel mult, să fiu invidioasă. Numai că invidia nu e o virtute de-a mea. Nu pot să invidiez pe nimeni, mă bucur sincer pentru ce are şi atît. Aşa că treaba asta cu sînii mă lasă absolut rece. Apoi mai e fundul. E, aici aş avea cîte ceva de comentat, căci traseul ei printre birouri e destul de îngreunat de acest accesoriu al ei. Privită din profil, ai impresia că fundul a fost pus special ca să contrabalanseze sînii din faţă. Uneori mi-e milă de biata fată, căci bănuiesc că nu e tocmai uşor să cari ditamai valiza după tine, tot timpul. Ca să tragem o concluzie, părerea mea e că fundul ei e cam mare şi inestetic, şi dacă cineva are altă părere, înseamnă că vorba aia veche “gusturile nu se dicută” e foarte valabilă. Altfel e o tipă amabilă şi săritoare, mă vrea de prietenă şi munceşte pentru asta. Ştie foarte bine că prieteniile se fac şi se menţin cu efort. Eu nu mă dau în vînt după relaţia cu ea, oricum face ea destule pentru a o întreţine, nu mai trebuie să mă mobilizez şi eu. Şi dacă am spus că are sînii cît pentru două, trebuie să mai spun că vorbeşte tot cît pentru două. Are mereu ceva de observat, ceva de comentat – nu neapărat banalităţi – spune de multe ori lucruri interesante, dar parcă prea mult şi prea des. Dar dacă n-o asculţi, nu se supără, nu sare în sus dacă nu te interesează subiectul deschis de ea, trece la altul cu uşurinţa cu care un şofer de raliu virează stînga sau dreapta.”
Comments
Tzo
Interesant. Se pare k va fi o carte despre oameni reali, intamplari reale. Iar limbajul cred k va fi pe placul tinerilor. Pe cand o sa apara aceasta carte ??