M-a sunat un prieten că s-a certat cu iubita şi că ea a plecat. Pînă aici nimic neobişnuit. Numai că băiatul era siderat că el, de fapt nu s-a certat cu ea, ea s-a trezit cu faţa la cearceaf, pusă pe harţă, căutînd nod în papură. El, cică, se uita şi se minuna. Ea: „Cum de ai îndrăznit să-ţi laşi pantofii cu noroi pe covor?” El: „păi sunt acolo de două zile! Abia cum te deranjează?” Ea: „Te-am rugat să cumperi şi tu mezel, ceva, orice, să fie în frigider! Ai cumpărat?” El: „Da, chiar ieri!” Ea: „Şi unde e acuma, că frigiderul e gol!” El: „Păi n-ai venit tu cu o colegă şi v-aţi făcut cîte trei sandvişuri de fiecare?” Ea: „Eşti ceva de speriat cu răspunsurile tale! Plec! Simt nevoia să fiu o perioadă singură!”
Acuma, dragii mei, nu am eu ceva cu femeile, dar cunosc genul ăsta. Eu le numesc „păsări călătoare”. Adică primăvara, cînd se dezmorţeşte natura şi încep să urle hormonii prin corp ca salvarea prin oraş, păsările migrează spre alte cuiburi. Nu le certaţi, nu e vina lor, aşa sunt construite unele, e din instinct. Pur şi simplu nu mai pot sta pe loc, simt nevoia să migreze. Dar nu pentru mult timp, nu! E vorba de o perioadă, după care se întorc la cuib.
Aşa că dacă auziţi de asemenea cazuri, daţi-le sfatul meu: cînd se întorc la cuib aceste frumoase păsări călătoare, să găsească yala schimbată, valiza la uşă şi urările de zbor plăcut în continuare. Că dacă nu, primăvara viitoare vor pleca din nou în ţările calde.
Dacă aveți cunoştinţă de asemnea cazuri, hai să le comentăm împreună.
Încep prin a-mi cere scuze că în ultima săptămînă am neglijat blogul şi discuţia cu voi. Dar a fost o săptămînă de foc pentru mine, deoarece eram pe ultima sută de metri cu proiectul Playing Elton John. Lansarea a avut loc joi 25 martie şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine. Show-ul n-a fost rău deloc, doar că emoţiile primului live muzical – după mulţi, mulţi ani de zile – au pus stăpînire pe mine şi eram ca un arici. Dar pe măsură ce cîntarea se derula, am început să mă simt mai în largul meu, mai ales că publicul a fost foarte primitor. S-a cîntat, lumea a fredonat piesele cunoscute – I’m still standing, Crocodile Rock, Sacrifice – s-a dansat, ba chiar s-a rîs la anumite faze comice pe care nu m-am abţinut să nu le fac, deşi proiectul era muzical. Dar lucrurile au mers bine mînă în mînă, dînd naştere unei atmosfere foarte ok.
Sigur, mai sunt lucruri de pus la punct în cadrul show-ului pe linie de prezentare, manifestare scenică, dar per total a fost o reprezentaţie bună. După spectacol am zăcut o zi. Am fost atît de obosit, că n-am fost în stare să mă tîrăsc pînă la tastatură şi să scriu cîteva rînduri. Abia acum am reuşit să vă povestesc cele petrecute şi vă promit că o să vă ţin la curent cu următoarele reprezentaţii. Voi încerca să aduc mereu ceva schimbări, pentru ca vreau ca acest concert să nu fie repetitiv, poate chiar nişte invitaţi în cadrul ideii de E. J and friends.
Vă las cu niște poze și aștept sugestii, dacă aveți.
Se apropie 25 martie. Ce e atunci? Nu, nu e o nouă sărbătoare inventată de cine ştie ce popor sau neam, e data la care fac debutul muzical cu showul Playing Elton John, despre care probabil că aţi mai auzit pe ici, pe colo. El se întîmplă la clubul TRIBUTE – unde cîţiva artişti deja sunt ca la ei acasă – şi unde muzica e de o calitate cum nu întîlneşti des. Aşadar cîntare live, cu trupă, cu pian alb, cu costume, va fi destul de spectaculos, înclin eu să cred. Dar pînă atunci repetiţiile se înteţesc, zilele mele libere sunt tot mai puţine, dar asta aproape că nu mai contează cînd vezi cum ies piesele curate şi elegante din instrumente.
Este, ca să zic aşa, un fel de Tribute to Elton John, care – printr-o întîmplare de care n-am avut ştiinţă – vine şi el să concerteze la noi, în 12 iunie. Pînă atunci o avampremieră cu Dragoş Moştenescu & friends pică tocmai bine. Ataşez şi nişte momente filmate de la repetiţii, ca să vă dăm voie să aruncaţi o privire în „bucătăria” noastră.
Sub acest titlu va apărea primul meu concert-spectacol care va fi susţinut în anumite cluburi din Bucureşti. De ce Elton John? Pentru că e un artist mare de mult timp, pentru că are o muzică elaborată dar şi cu o latură comercială, pentru că „trage”pe pian cu o mare eleganţă şi rafinamet, aşa cum mi-aş dori să reuşesc şi eu în spectacolul în care îi cînt piesele.
Va fi un show care merită văzut, deoarece, pe lîngă piesele consacrate, partea de imagine va fi la fel de interesantă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că… dar mai bine lăsăm asta pe data viitoare cînd o să ilustrez totul cu poze, poate chiar şi cu materiale filmate.
M-am gîndit o clipă de ce am ales acest artist controversat. Adică el, care e căsătorit cu un alt bărbat, face subiectul multor bîrfe şi discuţii din partea unora care nu pot dormi pentru simplul fapt că Elton John se bagă în pat lîngă un bărbat seara, la culcare. Nu ar trebui să fie treaba noastră. Treaba noastră e să-i ascultăm muzica, să spunem că ne place sau nu. Cum ar fi să fim subiectivi cu poezia lui Eminescu prin faptul că al a murit de sifilis? ( deşi această informaţie pare să nu fie adevărul adevărat ) Cum ar fi să te uiţi cu alţi ochi la tablourile lui Da Vinci ştiind că el a preferat băieţii? E Mona Lisa mai urîtă? E Cine cea de Taină mai săracă?
Eu cred că nu asta contează. Contează creaţia individului, ceea ce a făcut el pentru omenire. Cu alte cuvinte nu contează actul sexual, contează actul artistic!
În primul rînd să explic de ce am spus re-apucat. Pentru cei care nu știu, eu am făcut niște studii muzicale în „tinereţea” mea ( 8 ani de pian şi teorie muzicală ) lucru care m-a ajutat de-a lungul timpului prin faptul că am putut să pun în scenă spectacole muzicalo-umoristice în perioada 1993-1998, cînd funcţionam, împreună cu alţi doi colegi ( Emil Mitrache şi Sorin Matei ), sub egida grupului de umor TACT din Timişoara. Cîte sunt de povestit din perioada aia, cîte întîmplări am avut!… dar asta într-o „emisiune” viitoare.
Apoi muzica m-a ajutat în cadrul emisiunii Chestiunea Zilei, realizată împreună cu Florin Călinescu, unde am făcut o sumedenie de parodii muzicale la adresa situaţiei social-politice de atunci.
Ulterior, umorul a ocupat mai tot terenul în activitatea mea, muzica reducîndu-se la o simplă delectare de week-end. Dar iată, că într-o ţară în care numai cine nu vrea nu e numit vedetă muzicală, numai cine nu vrea n-are un CD – mă rog, album! – scos pe piaţă, numai cine are bust siliconat, frunte botoxată şi fusta cît o batistă – aici e clar că mă refer la fete – e pe toate posturile tv, ei bine, în aceste condiţii am considerat că ar fi cazul să îmi încerc şi eu norocul. Sigur, există şi talente reale pe această piaţă muzicală, nu dau nume, lumea le cunoaşte bine, oameni de show şi muzică adevărată. Numai că doar cu ei, cu şapte, opt, zece flori, nu se face primăvară în peisajul muzical românesc.
Acestea fiind zise, pornesc un prim proiect care, sper eu, o să vă facă plăcere. Nu vreau să vă spun mai multe deocamdată, spun doar că el se numeşte „Playing Elton John” şi că e un proiect de cover-uri, dar realizate foarte îngrijit.
Promit să vă ţin la curent cu dezvoltarea acestui proiect, cu poze şi chiar filmări de la repetiţii.
Poate vă întrebaţi de ce am luat o pauză din viaţa tv. De ce n-am continuat cu comedia? Răspunsul se află chiar în emisiunile care încă mai sunt pe tv ( asta în cazul în care reuşiţi să priviţi vreuna cap-coadă ): nu sunt deja destule de rîs?
